Restaurantul anului 2021: trenduri în design interior și cel mai bun moment pentru o schimbare

Atât de des auzim cuvinte ce încep cu ”RE” – de la reinventare, la repoziționare, la recesiune –  încât primim cu bucurie vestea bună ce urmează: peste 75% dintre adulții din mediul urban consideră că restaurantele ar trebui redeschise.

Pentru că este evident că nu mâncarea este cea care lipsește clienților, ci experiența completă de restaurant, mai jos sunt sfaturile studioului It’s Private design, specializat în design interior, pentru trenduri legate de cum va arăta un restaurant câștigător în 2021, ales de clienți pentru componentele sale: siguranță, personalitate, concept și meniu.

Sondajul care relevă cifrele celor care abia așteaptă să descopere noi restaurante preferate a fost solicitat de Organizația Patronală a Hotelurilor și Restaurantelor din România (HORA). Mai mult,  48% dintre cei ce au răspuns ar merge mâine la restaurant dacă acestea ar fi redeschise cu normele sanitare și de distanțare socială.

Acestea din urmă sunt doar 2 dintre lucrurile necesare în imaginea proiectată de un restaurant de acum, ce țin de siguranța clienților.  Celelalte modificări, ce țin de siguranța brandului și afacerii în viitor și de clienți ce revin, ți le spunem mai jos.

Trenduri in design interior pentru restaurante în 2021

Avem ca ghid experiența noastră și premiile anuale pentru design, ce vor dicta trendurile în design interior pentru restaurante, baruri și cafenele în 2021

Premiile oferite de Restaurant & Bar Design Awards în luna octombrie ne oferă o predicție despre viitor, nominalizând cele mai deosebite și totodată apreciate concepte de design interior la nivel Mondial pentru restaurante, cafenele și baruri.

În alegeri și recomandări mai jos am inclus și experiența atelierului It’s Private Design, sub coordonarea arh. Iolanda David, care manageriază și coordonează activ întreaga divizie de design interior în colaborarea cu clienţi privaţi şi dezvoltatori imobiliari din segmentul high-end rezidențial, din domeniile HoReCa, Office, Concept Store și Expoziționale.

Asigurarea distanțării și utilizarea la maxim a spațiului.

Focusul va fi pe rezolvarea problemei de supraaglomerare a spațiului și de distanțare în așezarea meselor în restaurante, cafenele, baruri. O organizare funcțională a restaurantului conform normelor impuse de pandemie, ce transmite siguranță clienților, se face prin organizarea funcţională a pieselor de mobilier.

Poziționăm mesele și scaunele astfel încât clienții să aibă senzația de apropiere, dar la o distanță sigură. Exemplul de mai sus este reprezentat de restaurantul premiat Garden Hotpot din China, un design extravagant, și poate cel mai potrivit exemplu pentru a lua cina în siguranță.

Este un concept inedit și adaptat nevoilor actuale, dar nu fiecare locație ce dorește acest design are nevoie de un lac sau reconstrucție pentru a se adapta. Poți include mese rotunde și culori care să deschidă spațiul, să îl facă să pară mai mare și elemente naturale care să ajute distanțarea, dar cu un sentiment de izolare dorită, nu impusă.

Design restaurant în trend în 2021, dar care nu se demodează în timp.

Din rațiuni economice și desigur de funcționare, gândim designul interior ca fiind peren, pentru sezoane întregi de funcționare și încântare a clienților. Pentru a obține acest efect, recomandăm utilizarea culorilor neutre și a materialelor naturale, precum și introducerea naturii în interior.

Restaurantul Veneno din Mexic, câștigător  Restaurant & Bar Design Awards pentru cel mai deosebit design pentru realizarea unui concept extraordinar. Un concept vernacular, care prin materialele utilizate și formele organice ne prezintă trăsăturile proprii zonei din Mexic. Designul  folosește un limbaj stilistic foarte actual – împreună realizând un design interior ca o bijuterie încununată de tavanul extraordinar.

Nuanțele deșertului au fost combinate cu pământul, iar continuitatea este asigurată de paleta monocromatică replicată pe suprafețele din lemn cu margini netede.

Inspiră-te din detaliul magnific al tavanului pentru un element de impact, dar aplică trăsături personalizate pentru elementele care sunt reprezentative localului tău. Include și natura în designul de interior, și reinterpretări ale elipsei despre care vorbeam că va fi un trend major în design în 2021, pentru a crea zone de siguranță și confort.

Design interior instagramabil.

Impactul unui design deosebit se traduce prin fotografii ale clienților. Chiar și cele mai mici localuri trebuie să adopte acest trend necesar, cel al atragerii atenției în vederea publicării în social media.

Aceste fotografii reprezintă marketing gratuit, iar a face din spațiul tău un loc în care publicul tânăr să regăsească dependența acelor momente de apreciere și invidie rezultate din postarea pe Instagram nu mai este o alegere, ci o necesitate.

Dacă tot vorbeam mai sus de un tavan extraordinar, alte opțiuni pentru un decor de impact la nivel superior sunt alegerea de materiale prețioase și texturi inedite.

Puteți să reinventați complet volumetria interiorului și să folosiți în mod atipic materialele de finisaj, câștigând nu doar un interior instagramabil, cât cel mai probabil inimile clienților și eventual chiar și un premiu. Așa au făcut și cei de la Inns Whiskey Bar, Chengdu – Sichuan, China, câștigători ai categoriei Cel mai în trend interior design pentru bar 2020. 

Poți transforma un spațiu convențional, aproape dreptunghiular, cum este în acest caz cel de 150 de metri pătrați, într-o instalație de artă. Atât de instagramabil și o experiență inedită, care va fi mereu fresh pentru că se bazează pe spiritul și serviciile localului.

Un alt exemplu care folosește un concept personalizat, și cinstește locația și istoria ei, fiind premiat pentru designul interior, este Polet Café din Moscova. A obținut premiul ”International Surface Interiors⁠” și vedem de ce în imagini. Fiecare colțițor atrage camerele foto și poartă semnul sofisticatului decor retro-futurist ce reușește să aducă un omagiu patrimoniului aeronautic al locației.

Acest design ne inspiră să folosim accente, materiale, reinterpretări de tradiții locale,  reprezentative pentru zona în care activezi sau specificul produselor. Folosește-te de peisaje dacă le ai în apropiere – valurile mării, diagonalele abrupte ale munților, ce pot reprezenta un concept inedit în design. Și include elemente din trenduri actuale cum ar fi: culori bubble gum, și utilizarea arcadelor în volumetrii și suprafețe holografice.

Trend în decorare restaurant 2021: terrazzo, suprafețe holografice și neoane colorate.

Putem spune despre câștigătorii anului 2020 în materie de design de restaurant și bar că vor fi reprezentativi pentru trendurile din anul 2021. Și la majoritatea regăsim aceste elemente în trend, despre care vorbeam și în articolul despre Trenduri generale de design interior în noul an. 

Terrazzo și reinterpretări ale elipsei în volumetriile pieselor de mobilier și în volumetriile arhitecturale cum ar fi bolta, alături de elemente naturale, sunt vârful de lance în tendințele de amenajare. Terrazzo este un material compozit, ce conține așchii de marmură, cuarț, granit, sticlă sau alt material adecvat.

Iar cafeneaua Elixir Bunn Coffee Roasters din Riyadh, Arabia Saudită, câștigătoare a premiului pentru design interior, le folosește din plin.

Culorile complementare și cele fun reușesc să obțină atragerea și menținerea atenției. Sunt jocuri de efect care se obțin prin suprapunerea de suprafețe transparente în culori, utilizează lumini și materiale în culori neon și suprafețe holografice.

Karim Rashid este unul dintre cele mai importante nume ale designului contemporan și dacă vorbim despre culori vibrante, neon, volume în forme organice, parametrice, atunci trebuie să vorbim și despre el. Câștigător al Premiului pentru design 2020 by Good Design în America, Karim Rashid spune:

„Designul ne face să mergem în mod constant înainte.”

Și mai spune că Pink is the new black!

FOCUS POINT: Iluminatul este un element critic în HoReCa. Creează atmosfera generală a locației, poate fi, așa cum am văzut, punct de interes foto, dar poate influența ce fel de muzică se ascultă în local, sau ce fel de mâncare se servește în meniu.

Alege un design interior în trendurile anului 2021 pentru localul tău, și alege să îl realizezi acum

Este momentul acela în care afacerea ta are timpul necesar pentru a face schimbările de decor ce nu opresc, minimizează sau dăunează activități

Cristiana Panait, Consultant HoReCa, sfătuiește redirecționarea bugetelor spre zonele de marketing și continuarea unei comunicări proactive cu segmentul de oaspeți targetați.

”pentru a rămâne în mintea clienților și pentru ca restaurantul să se poziționeze drept decizia de top, atunci când consumul revine la parametri.”

Sfaturile noastre, ale specialiștilor în arhitectură de interior și design interior, se leagă de soluții impecabile, 100% implementabile, pentru proiecte HoReCa ce să bifeze punctele de interes: branding, diferențiere de concurență și în piață și fidelizare clienți.

Pe scurt așadar, viitorul se construiește pe 3 axe și fiecare restaurant/cafenea/bar/patiserie de succes în 2021 trebuie să bifeze note mari în:

  • Design interior extraordinar care să invite clientul înăuntru și să îl facă să rămână, să revină, să recomande.

  • Un branding deosebit care să distingă locația de concurență, ieșind în evidență cu personalitatea proprie construită prin elemente ca nume, grafica logoului, prin grafica și designul packaging-ului și specificitatea meniului.

  • Și desigur, elementul care ține de voi, specialiștii pentru care a deschide un restaurant a fost și pasiunea pentru mâncare, meniul construit, în jurul căruia gravitează elementele celelalte.

Supermoon Bakery din New York bifează, credem noi, toate cerințele de mai sus, de la felul în care se prezintă pe social media, la cum se diferențiază și cum utilizează designul interior în trend pentru a crește și a se menține în topul alegerilor.

Se folosește de culoare, suprafețe holografice, materiale în trend ca terrazzo, are produse reprezentative și o prezență social media construită alături de clienți.

PS It’s Private: Specificul și renumele unui restaurant/cafenea/patiserie se construiesc în jurul ofertei unice. Iar designul de interior nu face decât să aducă condimentele care să desăvârșească acel ”flavour” special pentru care clienții aleg o locație în favoarea altora. Așadar, meniul vrei să te reprezinte. Iar sfaturile industriei pentru meniuri se bazează pe specificitate, pe un singur ingredient sau ingrediente specifice anotimpului, un meniu reprezentativ pentru o zonă geografică aparte sau nișat pe gusturi anume. Pe scurt, pe unicitatea ofertei și a prezentării, la fel ca în cazul designului de interior.

Întreabă-ne cum îți putem oferi acel look unic prin servicii de design, branding și arhitectură de interior.